GERMANY – Rust – Europa Park

Europa Park este al doilea parc tematic de distracţie din Europa după Disneyland Paris şi cel mai mare parc de distracţie din Germania. Este situat în oraşul Rust la cca. 40 km distanţă de Freiburg şi la cca. 160 km distanţă de Stuttgart.

Parcul este împărţit în 17 zone tematice, prezentând o bucăţică din istoria şi tradiţiile reprezentative ale atâtor naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Elveţia, Grecia, Anglia, Rusia, Lumea copiilor, Regatul Minimoys, Pădurea Fermecată Grimm, Austria, Islanda, Portugalia, Spania, Tărâmul Aventurii, Olanda şi Scandinavia.
 
Numeroase trasee şi locuri de joacă stau la dispoziţia vizitatorilor, de la cei mai mici la cei mai aventuroşi, dintre care amintim un montagne ruse de senzaţie cu efecte speciale deosebite, tobogane construite din rădăcini magice de copac, căsuţele fermecate şi personajele îndrăgite din poveştile Fraţilor Grimm, o plimbare în maşini de epocă printr-un peisaj presărat de grădini înflorite, o călătorie la bordul unei ambarcaţiuni prin tărâmul fermecat al elfilor, o plimbare cu gondola pe luciul lin al apei de unde puteţi admira un adevărat spectacol de păpuşi făcut de artişti aşezaţi pe mal de-a lungul drumului, o călătorie cu trenuleţul prin mjlocul mai multor scene de circ amuzante

Spectacole tematice sunt întâlnite la tot pasul, din care nu lipsesc dansuri, numere de acrobaţie şi efecte speciale uimitoare, numere de magie, şi iluzionism, muzică şi poveşti animate.